Implicare socială

Liviu Mihăileanu este tată adoptiv a doi copii minunați, experiența adopției determinându-l să se implice activ în acest domeniu. A înființat Asociația Tzuby’s Kids pentru a sprijini adopția și plasamentul familial în România, este președintele Alianței România Fără Orfani și membru al bordului World Without Orphans Europe.

Începând din 2015, Tzuby’s Kids a sprijinit mii de părinți adoptivi și de plasament, psihologi și asistenți sociali în îngrijirea copiilor cu istoric de traumă și a facilitat integrarea a sute de copii în familii adoptive și de plasament.

Liviu Mihăileanu este coautor al primei cărți despre activitatea de lobby din România și a fost implicat activ în modificarea legislației privind protecția drepturilor copilului și regimul juridic al adopției în România. Aceste modificări legislative au contribuit la schimbarea filosofiei de intervenție a sistemului de protecție prin prioritizarea intervenției familiale.

În 2020, în cadrul Galei PR Award, i-a fost decernat The Golden PR Award for Excellence pentru cea mai bună campanie de lobby a anului. Peste 370 de proiecte din 32 categorii au fost analizate de un juriu internațional reunind peste 80 de specialiști internaționali de top în comunicare și relații publice. 

Pasiunea pentru adopție și pentru a înțelege profunzimea dimensiunilor acesteia l-a determinat să urmeze un doctorat în teologie cu un accent special pe implicarea comunităților creștine în acest domeniu. Cercetarea a inclus atât instrumente sociologice cât și analiza istorică, biblică și exegetică a conceptului de adopție. Teza de doctorat a fost ulterior publicată în două volume distincte: Născuți din inimă, care abordează componenta sociologică, și Comoara pierdută, care explorează aspectele teologice ale adopției.